Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul general, Ion Ceban a inspectat Staţia de epurare a apelor uzate din capitală

   3003

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Staţia de epurare a apelor uzate a S.A. „Apă - Canal Chișinău".

Edilul a inspectat șantierul de reconstrucție a obiectivelor, parte componentă a proiectului de reabilitare a stației de epurare a apelor uzate, precum şi noua linie de deshidratare a nămolului pusă în funcțiune în anul 2019.

Ion Ceban a fost informat de responsabilii întreprinderii că din cele 80% de lucrări, care urmau să fie finalizate conform graficului aprobat inițial, până în prezent au fost executate doar 25 la sută.

În context, primarul general a menţionat că lucrările pe șantier demonstrează că termenii de execuție la Staţia de epurare a apelor uzate au fost depăşiți substanţial. ,,Situaţia este gravă. Or e vorba de administrarea proastă a instituţiei sau despre o rea intenţie", a spus edilul capitalei.

Primarul general a solicitat conducerii S.A. „Apă Canal Chișinău" și responsabililor de implementarea proiectului să-și transfere, de săptămâna viitoare birourile la Stația de epurare a apelor uzate, pentru a verifica îndeaproape procesul de execuție a lucrărilorpe şantier, în caz contrar, sunt liberi să-și depună demisia din funcție din proprie inițiativă.

Totodată, în scurt timp, pe teritoriul Stației de Epurare vor fi instalate camere de supraveghere video pentru monitorizarea lucrărilor.

De asemenea, conducerea S.A. ,,Apă Canal Chișinău", va prezenta, în termen de două săptămâni, un plan de acţiuni pentru realizarea măsurilor de prevenire a apariţiei mirosului neplăcut în oraş pe perioada caldă a anului.

Menţionăm că lucrările de reconstrucţie a Staţiei de epurare a apelor uzate din capitală sunt finanţate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi Facilitatea de Investiţii pentru Vecinătate a Uniunii Europene. Valoare totală a proiectului este de 24 de milioane de Euro, dintre care 11 milioane euro, reprezintă grantul oferit de Uniunea Europeană.

Executorul lucrărilor a fost desemnat consorțiul german Passavant Energy & Environment GmbH & LUDWIG PFEIFFER Hoch - und Tiefbau GmbH & Co. KG, în urma unei licitaţii desfășurată în anul 2018, la care au participat 15 companii.

Conform clauzelor contractuale, lucrările urmează să fie finalizate în luna iulie 2020.