Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul General, Ion Ceban efectuează o vizită oficială la Atena, Grecia

   1336

Primarul General, Ion Ceban a avut miercuri o întrevedere cu primarul orașului Atena, Kostas Bakoyannis. Vizita în capitala elenă are loc în contextul desfășurării, în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie, curent a Summitului Primarilor împotriva antisemitismului, unde participă peste 60 orașe ale lumii.

În cadrul discuțiilor, edilul capitalei l-a informat pe omologul elen despre situația din Republica Moldova, crizele cu care se confruntă municipalitatea în ultimii trei ani, precum și activitățile care sunt desfășurate în perioada menționată menite să  dezvolte municipiul Chișinău.

De asemenea, Ion Ceban a abordat subiectul privind semnarea unui Memorandum de înțelegere între Atena și Chișinău pe domeniile de interes comun: digitalizare, schimbări climatice, cultură, educație, etc.

„Ne dorim realizarea proiectelor comune, schimburi de experiență și bune practici. Am lansat invitația primarului de Atena și echipei sale, de a vizita Chișinăul, dar și posibilitatea de a organiza Zilele Chișinăului la Atena pentru promovarea culturii", a conchis Primarul General.

Menționăm că, în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie, Primarul General, Ion Ceban efectuează o vizită oficială în capitala Greciei la invitația omologului său  Kostas Bakoyannis, în cadrul lucrărilor Summitului Primarilor.