Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În dimineaţa zilei de astăzi, primarul general Dorin Chirtoacă s-a prezentat la Procuratura municipală, unde a depus mărturii pe marginea dispoziţiilor nr. 982-d şi 1020-d din 18 şi, respectiv, 25 decembrie 2007 cu privire la organizarea manifestărilor cultural-artistice dedicate Sărbătorilor de iarnă. Primarul capitalei a fost citat la procuratură la solicitarea poliţiei, care acuză faptul că la emiterea respectivelor dispoziţii, prin care s-a dispus instaurarea Pomului de Crăciun lângă sediul Primăriei Chişinău şi suspendarea traficul rutier pe str. Vlaicu Pârcălab, autorităţile publice locale n-au consultat organele de menţinere a ordinii publice. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, dispoziţiile au fost emise în condiţii legale, iar în sarcina subdiviziunilor a fost pusă asigurarea prevederilor acestora, poliţia fiind obligată să menţină ordinea publică şi paza Pomului de Crăciun.
La rândul său, primarul general a depus pe numele procurorului interimar al municipiului, Ion Vicol, o cerere prin care solicită investigarea acţiunilor întreprinse de poliţia municipală la 24 şi 25 decembrie 2007, prin care nu au fost executate prevederile dispoziţiilor autorităţilor publice locale. Potrivit edilul Chişinăului, colaboratorii de poliţie nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi astfel au pus în pericol securitatea persoanelor care au participat la manifestările de Crăciun, organizate în faţa sediului Primăriei capitalei.
Primarul general reclamă faptul că prin acţiunile întreprinse, poliţia a admis încălcarea câtorva articole ale Codului Penal al Republicii Moldova. În acest sens, şeful administraţiei municipale a solicitat organelor procuraturii stabilirea vinovaţilor şi sancţionarea acestora în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Direcţia Relaţii Publice a 11.02.2008
Primăriei mun. Chişinău