Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Procuratura solicită Primăriei majorarea tarifului la energia termică

   2046

Procuratura municipală a sesizat Primăria Chişinău în vederea necesităţii majorării tarifului la căldură. Potrivit sesizării adresate Primăriei, persoanele care nu prezintă spre examinare Consiliului Municipal Chişinău un nou tarif la agentul termic vor fi trase la răspundere şi acestea urmează să dea explicaţii. Despre aceasta a informat în cadrul şedinţei operative de la Primărie şefa Direcţiei Asistenţă Juridică, Diana Gurschi. 
Funcţionara a afirmat că municipalitatea va da răspuns Procuraturii Municipale, în care va informa că potrivit legii, există o procedură expres prevăzută de adoptare a tarifului la agentul termic. Diana Gurschi a mai menţionat că există o hotărâre judecătorească care obligă autorităţile municipale să examineze un nou tarif.  De asemenea, Primăria a înaintat Consiliului Municipal un nou proiect de decizie privind reconfirmarea tariful de 540 lei, dar şi un proiect de decizie elaborat de SA „Termocom”, prin care se stabileşte un tarif 840 lei-GCal, a mai informat şefa Direcţiei Asistenţă Juridică. 
În context, primarul general a calificat sesizarea procuraturii drept o presiune asupra municipalităţii din partea statului privind creşterea tarifului. „Din moment ce au fost transmise spre examinarea Consiliului două proiecte de decizie, dintre care unul este susţinut de Primărie, şi anume cu menţinerea tarifului actual, rezultă că procuratura vrea să-i determine pe anumiţi funcţionari să ceară creşterea tarifului”, a subliniat Dorin Chirtoacă. „S-ar putea să ne prezentăm la procuratură pentru faptul că dorim menţinerea în vigoare a actualului tarif şi respectiv apărarea drepturilor consumatorilor care au venituri relativ mici şi care nu le permit achitarea unui tarif mai mare”, a menţionat primarul de Chişinău. 
Actualmente tariful la agentul termic în municipiul Chişinău este de 540 lei/Gcal. De asemenea, persoanele cu venituri mici beneficiază de compensaţii, în proporţie de 40 la sută din valoarea facturii. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău