Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale a fost prezentat Raportul de activitate al Î.M. „Regia Transport Electric Chișinău" (RTEC) pentru anul 2018. Activitatea de bază a întreprinderii este transportul de pasageri. Zilnic la linie sunt emise 314 troleibuze. În perioada 2018-2019 au fost deschise rute noi, asigurând transportarea pasagerilor spre localitățile: Stăuceni, Sângera, Trușeni, Durlești, Ialoveni și Bubuieci.
Î.M. „RTEC" are în prezent 2400 de angajați, de diverse profesii: conducători de troleibuze (27%), taxatori (28%), muncitori producere: reparație, asamblare, deservire - 770 persoane sau 33% etc. Salariu mediu la RTEC este de 7900 lei. RTEC dispune de 57 de imobile.
Șeful Regiei, Dorin Ciornîi, a informat că în anul 2018, RTEC a asigurat servicii de transport pentru 131,5 mil. pasageri sau aproximativ 400 mii călători zilnic. Totodată, venitul de la transportarea pasagerilor în anul 2018 a constituit 212, 3 mil. lei, cu 13 mil. lei mai mult decât anul 2017. În același timp, în anul 2018, RTEC a înregistrat pierderi în valoare de 14 milioane lei.
Potrivit șefului RTEC, în rezultatul activității, se atestă o tendință de diminuare a pierderilor, iar pentru anul 2019, întreprinderea își propune ca rezultatul din activitatea economică să fie unul pozitiv, adică să înregistreze profit.
RTEC dispune de un atelier de reparații și asamblare, una din cele mai importante subdiviziuni din cadrul Întreprinderii. Aici sunt realizate lucrări complexe în procesul de reparație și asamblare a troleibuzelor, inclusiv confecționarea pieselor de schimb. Atelierul este amplasat pe o suprafață de 1 ha. Serviciul Rețele Electrice asigură mentenanța la toată rețeaua de contact (320km), cu 47 substații de tracțiune și 6500 de piloni.
De asemenea, RTEC dispune de un Centrul Medical, care prestează serviciu de profilaxie și tratament pentru angajații Regiei. RTEC are, de asemenea, o bază de odihnă, amplasată în or. Vadul lui Vodă, deschisă în sezonul estival pentru angajații RTEC.