Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău invită reprezentanții mass-media la evenimentul de redeschidere a Secțiilor de chirurgie aseptică şi chirurgie septică, din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1. Acţiunea va avea loc mâine, joi, 5 octombrie 2017, ora 12.00, Blocul „E".
La eveniment va participa ministrul Sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale al republicii Moldova, Stela Grigoraş.
Informăm opinia publică că secţiile respective au fost modernizate şi renovate conform standardelor moderne. Pentru realizarea lucrărilor au fost alocate surse financiare în sumă totală de peste 5,4 milioane lei. Finanțarea a fost asigurată din bugetul municipal.
Ambele secții de chirurgie au capacitatea de 30 paturi fiecare, în care anual se tratează peste 2500 de pacienţi şi se efectuează peste 1300 de operaţii.