Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Reprezentanții Inspectoratului Școlar al municipiului București, în vizită la Primăria municipiului Chișinău

   1692

Viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici a primit vineri în vizită o delegație a Inspectoratului Școlar al municipiului București, condusă de Vlad Florentin Drinceanu, Inspector școlar general. La eveniment a fost prezentă și conducerea Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, Andrei Pavaloi și Viorica Negrei, șefii adjuncți.

Discuțiile dintre părți s-au axat pe transferul de experiență și expertiză, precum și de preluare a bunelor practici, pentru gestionarea eficientă a sistemului educațional din Chișinău și cel de la București.

Pe parcursul aflării la Chișinău, delegația de la București a avut vizite de studiu la câteva instituții de învățământ municipale: Liceul Teoretic „Orizont”, Liceul Teoretic „Elena Alistar”, Liceul Teoretic ,,Pro Succes” și Complexul psiho-socio-pedagogic „Orfeu”.

Inspectorii școlari de peste Prut s-au aflat la Chişinău în cadrul unui program de schimb de experienţă, în baza Acordului de colaborare dintre Direcția generală educație, tineret și sport a municipiului Chișinău și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.