Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că a fost definitivată lista finală a proiectelor depuse de către locuitorii capitalei prin intermediul Programului de Bugetare Participativă ce vor fi supuse procedurii de vot online. Astfel, Comisia de evaluare a inițiativelor depuse, a aprobat 10 proiecte, care vor fi implementate pe parcursul anului curent.
Proiectele înainte spre procedura de vot online sunt următoarele:
4. Amenajarea unui pavilion multifuncțional în Parcul Calea Orheiului;
6. Filmarea unui video promoțional „Chișinău - Orașul meu iubit";
8. Iluminarea unei alei cu panouri solare - „Green Light”;
9. Crearea unei zone de agrement pentru tineri;
Amintim că în cadrul actualei ediții, cetăţenii au depus 28 de proiecte spre finanţare prin intermediul acestui mecanism, iar Comisia de evaluare, formată din reprezentanți ai Administrației publice locale Chișinău și ai societății civile, a acceptat 10 inițiative ce aparțin persoanelor fizice și juridice.
E de menționat că proiectele depuse cu tematica privind amenajarea terenurilor de joacă, a terenurilor de sport, asfaltare drumuri, asfaltare trotuare, reabilitare curți de blocuri au fost respinse de Comisie, în baza faptul că aceste activități sunt realizate în prezent prin intermediul Programelor municipale de finanțare și implementate prin intermediul subdiviziunilor de profil.
Inițiativele acceptate spre procedura de vot online, în cadrul ediției 2022, vizează domenii precum: infrastructură culturală şi socială; orașe verzi durabile; cercetare; democraţie locală; educaţie, tineret şi sport; diseminarea, monitorizarea activităţii autorităţilor administraţiei publice locale.
Deciziile Comisiei de evaluare