Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Rolul angajaților din domeniul asistenței sociale în perioada epidemiei de coronavirus

   2345

Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada stării de urgență, cauzată de epidemia COVID-19, s-a intensificat activitatea angajaților din cadrul Direcției generale asistență socială și sănătate. Astfel, circa 2500 de beneficiari ai serviciilor sociale sunt monitorizați zilnic, iar lucrătorii sociali au efectuat peste 12500 de vizite la domiciliul persoanelor aflate în situație dificilă, deservite de asistența socială.

În context, e de menționat că asistenţii şi lucrătorii sociali au realizat şi distribuirea pachetelor cu produse alimentare la domiciliul beneficiarilor Serviciului de alimentare, acordate în schimbul prânzurilor calde, în total 2429 pachete. De asemenea, 600 de pachete cu produse au fost oferite de către Misiunea Socială „Diaconia",  împreună cu o rețea de magazine care, de asemenea, au fost repartizate la domiciliul beneficiarilor cu implicarea asistenţilor şi lucrătorilor sociali.

Precizăm că, în perioada curentă, când persoanele cu vârsta de peste 63 de ani, au restricții de aflare în afara domiciliului, reprezentanții Direcției generale asistență socială și sănătate asigură colaborări active cu agenții economici, ONG-uri și misiuni religioase, în scopul acordării suportului necesar persoanelor social-vulnerabile din municipiul Chișinău.

Respectiv, la acest capitol și-au adus contribuţia peste 20 agenţi economici, cu ajutorul cărora, asistenţii şi lucrătorii sociali au distribuit la domiciliul beneficiarilor 1835 de pachete cu produse alimentare. Totodată, o parte din donaţii au fost redirecţionate Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil şi instituţiilor medicale din subordine. În context, e de menționat că până la sărbătorile de Paște, se preconizează acordarea a încă 1500 de pachete cu produse alimentare către persoanele social-defavorizate.

Precizăm că 31 mii de beneficiari cu pensia mai mică de 1400 de lei, au primit câte 100 de lei cu ocazia sărbătorilor de Paște, din partea autorităților publice locale. De asemenea, și alte categorii de persoane au beneficiat de ajutoare bănești.

În prezent, în evidenţa Direcţiei generale asistență socială și sănătate se află118366 beneficiari de asistenţă socială,  inclusiv  81122 persoane cu venit lunar de până la 2000 lei.

În cadrul direcţiei generale asistență socială și sănătate activează 780 asistenţi personali, 176 lucrători sociali, 95 de asistenţi sociali şi circa 40 angajaţi din administraţie.

Primarul general, Ion Ceban, a menționat că angajații din cadrul Direcției generale asistență socială și sănătate lucrează în prezent, la fel, în prima linie, pentru a ajunge la fiecare beneficiar și a oferi ajutor celor cu posibilități materiale mai modeste. „Grija noastră față de cetățeni rămâne a fi prioritate, pentru că administrația publică locală este în serviciul locuitorilor municipiului Chișinău", a precizat edilul capitalei.