Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău a organizat miercuri o întâlnire cu operatorii de publicitate din capitală şi specialiștii de profil din cadrul administraţiei publice locale. În cadrul şedinţei, primarul general interimar, Ruslan Codreanu, s-a referit la mai multe subiecte de actualitate ce ţin de colaborarea dintre municipalitate şi reprezentanții mediului de afaceri, precum și despre necesitatea elaborării unui nou regulament privind publicitatea exterioară.
Edilul-șef al Capitalei a precizat că municipalitatea îşi propune să elaboreze o politică clară în domeniul publicității exterioare din oraș, care ar consolida capacitatea autorităților în vederea coordonării actelor permisive și simplificarea procedurilor birocratice. „Având în vedere experienţa altor oraşe, propun lansarea unei platforme de comunicare între mediul de afaceri şi autorităţile publice locale. Să lucrăm împreună, în beneficiul municipiului Chişinău. Dumneavoastră, de asemenea, trebuie să participați la amenajarea zonelor publice, unde aveți instalate panouri", a menţionat Ruslan Codreanu.
În altă ordine de idei, primarul general interimar s-a referit la actualizarea actelor normative de profil, făcând un apel către agenții economici de a participa la elaborarea unui nou act administrativ care va reglementa activitatea operatorilor de publicitate din oraș. Astfel, timp de 3 săptămâni, Asociația agențiilor de publicitate urmează să se expună pe marginea acestui document.
La rândul lor, operatorii de publicitate au solicitat suport din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale, precum și prelungirea autorizațiilor de funcționare pe termen determinat, în contextul elaborării noilor reglementări ale domeniului din care fac parte. De asemenea, reprezentanții mediului de afaceri s-au arătat interesați de a participa la susținerea proiectelor municipale de amenajare și revitalizare a spațiilor publice.