Pagina oficială a Municipiului Chișinău

S-a dat start Programului Municipal de Granturi pentru tineri

   660

Primăria Municipiului Chișinău anunță că s-a dat startul depunerilor de proiecte în cadrul Programului Municipal de Granturi pentru grupurile de inițiativă a tinerilor din Capitală.

Astfel, prioritățile anunțate pentru anul 2024 sunt:

  • Voluntariat și servicii pentru tineri;
  • Incluziunea tinerilor cu oportunități reduse;
  • Oportunități economice pentru tineri, angajarea în câmpul muncii;
  • Promovarea unui mod sănătos de viață;
  • Dezvoltarea personală a tinerilor și deprinderi de viață.

Potrivit viceprimarului capitalei, Angela Cutasevici, în anul 2024, bugetul total al Programului de granturi este de 200 mii lei, iar tinerii sunt așteptați să aplice pentru obținerea de granturi, în vederea implementării proiectelor.

Regulamentul programul de granturi poate fi consultat accesând linkul: https://rb.gy/zvhl96.

Menționăm că, dosarul poate fi depus până la data de 31 august 2024, în format electronic la adresa: programgranturi@gmail.com.

Pentru mai multe detalii, puteți să apelați la numărul de telefon: 022 923 555 sau pe email: programgranturi@gmail.com.