Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Furnizorul de agent termic din municipiu, Societatea „Termocom”, va trece din nou în gestiunea Primăriei Chişinău, conform unei hotărâri judecătoreşti din 3 noiembrie a.c. Anunţul a fost făcut în cadrul şedinţei operative de la Primărie.
Nici reprezentanţii Direcţiei asistenţă juridică a Primăriei Chişinău şi nici viceprimarul responsabil de gestionarea comlexului termo-energetic din capitală, Vladimir Coteţ, nu au fost citaţi în şedinţa de judecată în acest proces. La fel, şi directorul comercial al SA „Termocom” a spus că nu e la curent cu decizia instanţei de judecată.
După cum a menţionat primarul general al municipiului, Dorin Chirtoacă, personal a luat cunoştinţă cu hotărârea instanţei de judecată vineri, la o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale. În context, edilul capitalei a subliniat că în urma discuţiei avute cu reprezentanţii Băncii Mondiale, s-a convenit ca Primăria Chişinău, de comun cu organismele financiare internaţionale şi ANRE, să verifice Societăţile „CET – ” şi „CET – 2”, pentru a vedea cheltuielile reale ale acestor întreprinderi. În acest sens, pe parcursul săptămânii curente autorităţile locale vor solicita deschis CET-urilor să prezinte datele reale, pentru a vedea pentru ce plătes consumatorii.
Amintim că SA „Termocom” este în procedura de faliment, iar anterior a fost scos la fel de către instanţa de judecată din gestiunea Primăriei. Datoriile întreprinderii „Termocom” sunt de circa 1 miliard 800 milioane lei.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău