Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Ziua de 9 mai a fost declarată Ziua Europei şi va fi sărbătorită la Chişinău anual în Piaţa Marii Adunări Naţionale. O dispoziţie în acest sens a semnat astăzi primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.
„Decizia a fost luată în scopul promovării integrării europene a Republicii Moldova şi, în perspectivă, până la aderarea completă şi definitivă a ţării noastre la Uniunea Europeană", a declarat primarul de Chişinău. Dorin Chirtoacă şi-a exprimat speranţa că şi Parlamentul Republicii Moldova va aproba o decizie similară în perioada următoare.
În acelaşi timp, Ziua victoriei asupra fascismului şi sfârşitului celui de-al doilea război mondial, care la fel se marchează pe 9 mai, va continua să fie organizată la Complexul Memorial „Eternitate".
Menţionăm că ziua de 9 mai a fost declarată de Parlamentul European - Ziua Europei, fiind sărbătorită în toate statele-membre ale Uniunii Europene.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău