Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Ședință de lucru privind desfășurarea Proiectului de Eficienţă Energetică în clădirile publice din Chişinău

   2676

Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu, a prezidat o ședință a grupului de lucru privind realizarea Proiectului de reabilitare termică a clădirilor, implementat de Primăria municipiul Chișinău.

La reuniune au participat reprezentanții unității de implementare a proiectului din cadrul administrației locale, precum și experți ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Băncii Europene de Investiții (BEI) și ai Fondului E5P.

În cadrul ședinței a fost stabilit că în două săptămâni vor fi semnate contractele privind inițierea procedurilor de licitații pentru realizarea auditul energetic a 20 de obiective de menire socială ce vor fi reabilitate termic în prima fază a Proiectului.

Amintim că scopul Proiectului constă în implementarea unui Program de eficiență energetică și termică a clădirilor, fiind pus accentul la prima etapă pe clădirile publice, ulterior în etapa a doua, vor fi incluse și clădirile rezidențiale.

Valoarea totală a Proiectului privind eficienţa energetică şi izolarea termică a clădirilor publice din municipiu este de 25 milioane EURO. În acest sens, BERD şi BEI (Banca Europeană de Investiţii) oferă câte un împrumut de 10 milioane de EURO. De asemenea,  Chişinăul beneficiază şi de un grant de investiţii de 5 milioane de EURO din partea Fondului E5P.