Semnarea Acordului de cooperare cu Fondul de Investiții RK

   3681

Primăria municipiului Chișinău a semnat un acord de cooperare cu Fondul de investiții RK, filială a Fundației Roscongress (100%) și „Academy of Real Estate".

Principalele domenii pe care și le propune să le realizeze APL Chișinău, cu asistența RK-Investment sunt: realizarea obiectivelor ONU pentru Dezvoltare Durabilă în municipiul Chișinău, prin atragerea de investiții și extinderea cooperării internaționale, implementarea a unui șir de proiecte de investiții și infrastructură, importante pentru capitală, inclusiv elaborarea Planului Urbanistic General al capitalei și crearea Centrului comun pentru managementul proiectelor.

Documentul semnat mai prevede consolidarea acțiunilor pe diverse domenii, inclusiv asistența în elaborarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung pentru teritoriile administrate de APL Chișinău; elaborarea și adoptarea unei strategii și a unor planuri de implementare cuprinzătoare pentru Cadrul ONU Sendai, referitor la reducerea riscurilor în caz de catastrofe 2015-2030; implementarea strategiilor și a măsurilor care vizează dezvoltarea infrastructurii de transport rutier a municipiului Chișinău; crearea și implementarea unui sistem de sprijin informațional pentru dezvoltarea urbană, bazat pe utilizarea TIC moderne, un spațiu de geo-informare unificat al municipiului Chișinău, model digital al teritoriului și clădirilor; precum și cooperarea în domeniul promovării inovației și a soluțiilor tehnologice avansate.

Primarul general, Ion Ceban, a mulțumit părților ruse, pentru deschiderea și suportul pe care sunt dispuse să le acorde Primăriei Chișinău, în elaborarea Strategiei de dezvoltare a municipiului și a altor documente de dezvoltare urbană. 

„Acest domeniu necesită a fi revizuit în totalitate, având în vedere faptul că până în prezent, Chișinăul nu are un Plan Urbanistic General, iar noi ne propunem ca acest lucru să fie realizat. Colaborarea noastră cu specialiștii ruși și suportul venit din partea acestora, vor contribui la îmbunătățirea situației pe domeniile strategice de dezvoltare a municipiului, precum și actualizarea documentelor strategice", a menționat edilul capitalei.

La rândul său, Alexander Stuglev, director și președinte al Fundației Roscongress, a declarat că în pofida situației epidemiologice dificile, asociate cu pandemia de coronavirus pe plan mondial, Roscongress continuă să dezvolte legături comerciale și economice în străinătate, contribuind la susținerea și dezvoltarea activității economice externe.

Acord de cooperare între Primăria Chișinău și Fondul de investiții RK, filială a Fundației Roscongress (100%) și „Academy of Real Estate"