Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Simpozion științifico-practic internațional consacrat celor 30 de ani de la înființarea Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” (VIDEO)

   1280

Primarul General, Ion Ceban, a participat joi la deschiderea Simpozionului științifico-practic internațional, consacrat celor 30 de ani de la înființarea Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi" (AGSV). Tematica reuniunii este „Conservarea biodiversității urbane - premiza dezvoltării durabile a municipiului Chișinău".

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice naționale, primari și reprezentanți ai serviciilor de management a spațiilor verzi din 15 orașe, inclusiv orașe înfrățite cu Chișinăul, din România, Ucraina, Georgia, Armenia, Muntenegru, Turcia, Israel, Franța, Germania, Suedia etc., manageri de top din cadrul instituțiilor de cercetare din republică, agenți economici, reprezentanți ai mediului academic și ai sectorului asociativ.  

Edilul capitalei a menționat în alocuțiunea sa că evenimentul reprezintă o bună oportunitate pentru a conștientiza realizările de 30 de ani ai AGSV și de a aprecia tradițiile de amenajare a spațiilor verzi din capitală.

Ion Ceban a enunțat prioritățile municipalității vizavi de încadrarea Chișinăului în topul celor mai verzi orașe din Europa, până în anul 2035, care includ: realizarea Planului de acțiuni conform Strategiei Chișinău - Oraș Verde", reabilitarea în continuare a parcurilor și scuarurilor, curățarea, reabilitarea și revitalizarea albiei râului Bâc etc.

„Orașul este adaptat la necesitățile cetățenilor, astfel ca să fie tânăr la capitolul spații verzi, permanent în schimbare și să corespundă rigorilor timpului. Anume din acest considerent am intervenit mult în zonele verzi din oraş în ultimii trei ani. În prezent desfăşurăm diverse proiecte dendrologice, reînviem parcurile, scuarurile și aleile, pentru a le face mai prietenoase pentru locuitorii și oaspeții capitalei".

Primarul General a mai precizat că domeniul spațiilor verzi este vital pentru municipalitate, astfel că alocațiile bugetare la capitolul dat cresc semnificativ în ultimii ani: de la 100 milioane în anul 2020, la 210 milioane în anul 2022.

Directorul interimar al AGSV, Victoria Covali, a menționat că în acești 30 de ani de activitate ai întreprinderii, au fost transpuși în viață ideile, schițele, proiectele și planurile, care au vizat transformarea urbanistică a orașului Chișinău cu haina verde moștenită până în prezent.

Iar acum, autoritățile de profil trebuie să se preocupe de diversitatea urbană, pentru a potrivi cu iscusință elementele peisajere cu suflul modern al arhitecturii. „Specialiștii noștri știu să combine tendințele contemporane cu așteptările și necesitățile locuitorilor. Prin acest simpozion ne dorim să comparăm abilitățile noastre cu experiența avansată a colegilor de peste hotare, iar drept urmare să oferim și abordări noi, inclusiv elemente de ECOurbanism", a mai menționat directorul AGSV.

Întreprinderea Municipală „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi", are în prezent 730 de angajați.

Agenda evenimentului: