Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău a dispus sistarea lucrărilor de construcţie neautorizate pe teritoriul instituţiei de educaţie timpurie nr. 150 din str. Matei Basarab, 4, din sectorul Râşcani. În acelaşi timp, Pretura sectorului Râşcani urmează să iniţieze procedura de demolare a construcţiei, cu readucerea terenului, care constituie domeniu public, la starea iniţială.
Decizia de a sista lucrările de construcţie neautorizate, precum şi iniţierea procedurii de demolare a fost luată ca urmare a demersului Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport privind lucrările executate pe teritoriul instituţiei de educaţie timpurie nr. 150. De menţionat că lucrările respective se desfăşurau cu încălcarea prevederilor documentaţiei de proiect, iar termenul de valabilitate a autorizaţiei de construire este expirat.