Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Sistarea temporară a traficului rutier pe str. A. Mateevici, la intersecția cu str. Sfatul Țării, în seara zilei de 20 aprilie 2024

   1419

Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă, 20 aprilie 2024, în intervalul orelor 16:00 - 22:00, va fi sistat temporar traficul rutier pe str. A. Mateevici, la intersecția cu str. Sfatul Țării, în legătură cu desfășurarea acțiunilor de filmare pentru realizarea unui proiect cinematografic.

Activitățile au fost avizate de către autoritățile centrale de profil, de Inspectoratul General al Poliției și de Inspectoratul General al Carabinierilor, care vor asigura ordinea publică pe toată perioada derulării filmărilor.

Astfel, ruta de troleibuz nr. 3, spre strada Miorița, va fi redirecționată pe str. Constantin Stere -  Alexei Șciusev - str. București - str. V. Alecsandri și în continuare pe traseul stabilit; retur: – pe traseul stabilit.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor polițiștilor, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Primăria Chișinău solicită scuze și înțelegere cetățenilor pentru incomoditățile create.

Este demn de menționat că filmul „Transit Time” este susținut de Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova și reprezintă prima aplicare a schemelor de atragere a investițiilor în domeniul audiovizual în țara noastră.

Informează-te din prima sursă - Primăria Chișinău

https://t.me/Primaria_Chisinau