Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Situația curentă privind desfășurarea lucrărilor de reparație în cadrul instituțiilor municipale din domeniul educației

   1285

Primăria Municipiului Chișinău informează că din totalul de 195 de instituții educaționale unde au fost prevăzute reparații curente și dotări pe parcursul anului curent, în 50 de unități lucrările au fost finalizate, în 108 instituții - lucrările sunt în desfășurare, iar în restul cazurilor procedurile sunt la faza de contractare a lucrărilor, de reevaluare a ofertelor, semnarea contractelor, modificarea caietelor de sarcini, publicarea anunțurilor, contestări etc.

Informații în acest sens au fost prezentate luni, în cadrul ședinței operative săptămânale, de Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport.

Astfel, pentru reparație curentă în 92 de instituții de educație timpurie au fost alocați 30,4 milioane lei. În 40 de unități lucrările au fost deja finalizate, iar în alte 40 de grădinițe reparațiile sunt în desfășurare.

Cu referire la reparația clădirilor instituțiilor de învățământ primar, pentru 7 unități au fost alocați 1,7 milioane lei. În 6 școli de profil, reparațiile sunt în desfășurare, iar în una urmează a fi modificat caietul de sarcini pentru lucrări.

Pentru instituțiile de învățământ gimnazial au fost alocați cca 5,7 milioane lei, iar în 2 unități lucrările sunt deja finalizate. Alte 14 școli se află în reparații, iar o instituție este la etapa de contractare a lucrărilor.

La capitolul instituții liceale e de menționat că pentru 51 de unități au fost alocați pentru reparații cca 37,8 milioane lei. Dintre acestea, 34 de instituții se află în proces de reparații, două au finalizat lucrările, 11 instituții sunt în faza de contractare a lucrărilor sau de începere a reparațiilor, iar alte sunt în proces de contestare sau de reziliere a contractelor.

Pentru centrele de creație a copiilor, 8 instituții, au fost alocați 4,6 milioane lei. Dintre acestea, în 3 centre lucrările sunt finalizate, în alte 3 lucrările sunt în desfășurare, iar în restul au fost semnate contractele sau sunt în proces de contestare.

Cu privire la școlile sportive, e de menționat că din cele 7 instituții de profil, în 2 lucrările sau fost finalizate, iar în cinci sunt desfășurate reparații.

Totodată, în vederea extinderii rețelei instituțiilor de învățământ preșcolar și redeschiderea grădinițelor noi, e de menționat că în acest scop au fost alocați 29 milioane lei. Pe acest segment, 3 instituții se află în proces de lucru, iar altele două - în lucrări de proiectare/finalizarea proiectărilor.

În contextul extinderii școlilor, informăm că instituția LT „Pro Succes" se află pe ultima sută de metri cu finalizarea lucrărilor și achiziționarea bunurilor, astfel ca de la 1 septembrie să fie redeschis blocul renovat.

La gimnaziul nr. 6, lucrările sunt în desfășurare, urmând a fi finalizate peste un an. Pentru liceele „Elena Alistar" și „Iulia Hașdeu" au fost publicate caietele de sarcini pentru edificarea blocurilor alimentare cu săli de studii.

De asemenea, vor fi redeschise 9 grupe de grădiniță în incinta a 5 instituții preșcolare. Astfel, în 3 unități lucrările sunt în desfășurare, în una au fost finalizate, iar în cea de-a cincea este în proces de evaluare.

E de menționat că pentru lucrările de reparați și dotare a instituțiilor municipale din domeniul educațional în anul 2022, au fost prevăzuți cca 169,5 milioane lei, care vizează reabilitarea a 195 de unități școlare sau preșcolare.