Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Chişinău informează că în prezent, la nivelul municipiului se circulă în condiţii de iarnă, iar cantitatea de zăpadă căzută în noaptea şi dimineaţa zilei de 12 decembrie 2012 n-a influenţat traficului rutier din municipiu.
Intervenţia drumarilor a început la ora 3.30. La curăţatul străzilor şi împrăştierea materialului antiderapant au fost implicate 23 de autospeciale ale Regiei „Exdrupo", care continuă lucrul şi în prezent. Pe parcursul nopţii, pe străzi au fost împrăştiaţi peste 800 m³ de material antiderapant. În perioada menţionată s-a intervenit pe străzile principale din capitală şi pe căile de acces către suburbii, pe străzile unde circulă transportul public.
Pe parcursul zilei se va activa în regim de patrulare. În fiecare sector a capitalei au fost distribuite câte 2 echipe de lucru ale Regiei „Exdrupo", pentru curăţatul zăpezii şi presurarea materialului antiderapant. La necesitate, se va interveni şi pe străzile secundare. De asemenea, serviciul de întreţinere a dumurilor conlucrează cu Poliţia Rutieră, spre a soluţiona prompt cazurile problematice.
Primăria Chişinău solicită conducătorilor auto să fie prudenţi la drum şi să parcheze regulamentar autoturismele. Totodată, agenţii economici sunt chemaţi să-şi cureţe zăpada din preajma sediilor în care activează.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău