Pagina oficială a Municipiului Chișinău

(Important!) Desfășurarea lucrărilor de frezare a părții carosabile în perimetrul rondului din Piața Dimitrie Cantemir

   1956

Primăria municipiului Chişinău informează că de vineri, 4 iunie a.c., încep lucrările de frezare a asfaltului degradat în perimetrul rondului din Piața Dimitrie Cantemir, sectorul Buiucani. Nodul rutier este parte a Proiectului „Lucrări de reparație capitală a străzii Ion Creangă din municipiul Chișinău, cu reabilitarea rețelelor de apeduct și canalizare".

Intervenția drumarilor se va desfășura timp de 3 zile, cu suspendarea traficului rutier pe una din cele trei benzi, în perimetrul tronsonului menționat. Lucrările de frezare a părții carosabile vor fi executate de către antreprenporul desemnat al proiectului.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create.

Conducătorii auto care traversează zona, sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească tronsonul respectiv.

Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic. 

Strada Ion Creangă a întrat în reparație în primăvara anului curent. Lucrările prevăd asfaltarea părții carosabile și schimbarea bordurilor, amenjarea trotuarelor și reabilitarea rețelelor inginerești. Termenul de executare proiectului conform contractului este primul trimestru al anului 2022.