Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Spectacol muzical în aer liber pentru seniori, în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații”

   1634

Primăria Municipiului Chișinău informează că, sâmbătă și duminică (24-25 iunie 2023), orele 16:00-20:00, persoanele de vârsta a treia sunt invitate în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, la o nouă ediție a spectacolelor muzicale în aer liber, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații”.

Locuitorii și oaspeții capitalei se vor putea delecta cu muzică de calitate, interpretată de artiști autohtoni, într-o atmosferă plăcută, cu dansuri și voie bună.

Proiectul de weekend „Dialog între generații” a fost inițiat în luna iunie 2022 și oferă publicului de diferite vârste oportunități de a petrece timpul activ, alături de semeni.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural.