Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Spiridon Vangheli, Scriitor al Poporului, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, își sărbătorește astăzi cea de-a 89-a aniversare. Cu acest prilej, Primăria capitalei îi urează maestrului de sănătate, ani mulți și să ne bucure în continuare cu scrierile sale.
Primarul general, Ion Ceban, a venit cu un mesaj de felicitare către celebrul scriitor, tatăl lui Guguță, în cadrul ședinței operative săptămânale, urându-i sănătate și mulți ani înainte.
E de menționat că pentru a înveșnici opera vangheliană, recent, în sectorul Râșcani a capitalei, pe strada Kiev, a fost inaugurat un scuar care poartă numele Guguță și un monument al cunoscutul personaj al lui Spiridon Vangheli. Lucrarea din bronz, cu o înălțime de 1,5 metri și a fost realizată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi.
Prozator, traducător şi editor, Spiridon Vangheli este unul din cei mai vestiţi scriitori de la noi. În anul 2010, în colaborare cu Primăria Chişinău, a editat cărţile „Isprăvile lui Guguţă şi „Împărăţia lui Ciuboţel”.
În activitatea sa de peste jumătate de secol, maestrul a scos de sub tipar o serie de volume, printre care menţionăm: „Băieţelul din coliba albastră", „Isprăvile lui Guguţă", „Columb în Australia", „Guguţă - căpitan de corabie", „Steaua lui Ciuboţel", „Guguţă şi prietenii săi", „Copii în cătușele Siberiei", „Crăița" etc. A tradus din poezia şi proza universală pentru copii. Spiridon Vangheli este coautor, împreună cu Grigore Vieru, al unui excelent Abecedar. În 2006, scriitorul a lansat pentru micii cititori, proiectul „Carte de citire şi gândire" pentru clasele I-IV, în patru volume.
Opera sa a fost tradusă în peste 40 de limbi ale lumii şi a apărut în 68 de ţări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale.
Spiridon Vangheli s-a născut pe 14 iunie 1932, în satul Grinăuţi, judeţul Bălţi. A activat în calitate de profesor şcolar, apoi redactor la editurile: „Cartea Moldovenească" şi „Lumina”.