Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 20 iunie (ora 06:00) - 21 iunie 2020 (ora 20:00), va fi suspendat traficul rutier pe str. A. Pușkin, pe tronsonul str. A. Șciusev și str. București. Măsura este luată în legătură cu desfășurarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice de S.A. „Termoelectrica".
Astfel, pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația transportului public și privat va fi restricționat.
De asemenea, sâmbătă, 20 iunie, a.c., ora 08:00 - 20:00, va fi suspendat traficul rutier pe str. Ion Inculeț, în contextul executării lucrărilor de reamplasare a pilonilor de energie electrică de Î.C.S. „Premier Energy".
În perioada 20 iunie - 22 iunie 2020, va fi suspendat traficul rutier la intersecția V. Pârcălab și str. M. Kogălniceanu. Măsura este luată în contextul desfășurării de către S.A. „Apă - Canal Chișinău" a lucrărilor de reabilitare a apeductului din zonă.
Totodată, se suspendă traficul rutier și cel pietonal, în perioada 19-30 iunie, curent, pe str. Tighina, tronsonul cuprins între str. Mitropolit Varlaam și str. Columna, în contextul desfășurării lucrărilor de reabilitare a utilităților din zona istorică a orașului, în cadrul Pachetului II (BERD, BEI).
Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create.
Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.
Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic.