Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău anunță că a obținut câștig de cauză într-un proces judiciar privind dreptul de proprietate asupra unui teren din Parcul Valea Trandafirilor cu suprafața de 4,2885 ha, ca urmare a unei decizii emise de Curtea Supremă de Justiție la data de 08.02.2017.
Informăm că Asociația Obștească Clubul Sportiv ”Phoenix” a solicitat în instanță în anul 2012 dreptul de arendă, posesie și folosință asupra acestui teren pentru o perioadă de 10 ani, în scopul amplasării unui obiectiv sportiv.
Precizăm că este vorba despre un teren aflat în zona de parc, gestionat de către Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi". Cazul a fost judecat în instanțe de diferite nivele, reclamantul recurgând la diferite tertipuri, inclusiv prin utilizarea de succesor în drepturi având ca și scop final înstrăinarea terenului care este bun public.
Instanța supremă a decis menținerea terenului ca bun municipal, conform hotărârii primei instanțe, prin care a fost respinsă cererea AO Clubul Sportiv ”Phoenix" privind obligarea Consiliului Municipal Chișinău de a transmite în arendă, posesie și folosință a terenului din Parcul Valea Trandafirilor.
Decizia Curții Supreme de Justiție din 08.02.2017