Ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău din 25 noiembrie 2024
Primăria Chişinău, în parteneriat cu Compania „Starnet" SRL, continuă programul de asigurare a accesului gratuit la internet în sistem Wi-Fi (fără fir) şi va lansa în curând un nou proiect care presupune conectarea şi accesul gratuit în toate liceele din capitala la internet prin sistemul Wi-Fi. De asemenea, reţeaua internet Wi-Fi cu acces gratuit va fi extinsă şi în oraşele studenţeşti din Chişinău, respectiv în perimetrul căminelor universităţilor, colegiilor şi liceelor profesionale. După cum a menţionat în cadrul şedinţei operative primarul capitalei Dorin Chirtoacă, în primul rând vor beneficia de conectare gratuită la internet liceele din municipiul Chişinău, 83 la număr. Dintre acestea, 20 de instituţii de învăţământ preuniversitar au fost deja conectate la internet prin sistemul Wi-Fi, la fel în cadrul unui parteneriat al autorităţilor locale şi Compania „Starnet", începând cu anul 2009.
Primarul de Chişinău a subliniat că Primăria îşi propune în perioada următoare să asigure cu internet gratuit toate instituţiile de învăţământ din oraş, inclusiv cele preuniversitare şi cele preşcolare, iar în perspectivă, întreaga capitală urmează să beneficieze de acoperire cu internet Wi-Fi. Referindu-se la proiectul privind conectarea liceelor la internet prin sistemul Wi-Fi, Dorin Chirtoacă a solicitat întreprinderilor municipale specializate să ofere suportul tehnic necesar, pentru ca proiectul să fie realizat într-un timp scurt.
Amintim că în urma unei colaborări dintre Primăria Chişinău şi compania respectivă, în anul trecut, la 9 mai 2009, de ziua Europei, a fost lansat pentru prima dată internet gratuit prin sistemul Wi-Fi în locurile publice din oraş. Este vorba de Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt", parcul Catedralei, parcul Râşcani, aleea de pe bd. Mircea cel Bătrân, parcul „Valea Trandafirilor", scuarul din faţa Bibliotecii Naţionale şi scuarul din faţa magazinului UNIC.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău