Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, i-a primit pe un grup de jurnalişti specializaţi în domeniul afacerilor din ţările din Vestul Europei. În cursul întrevederii, discuţia s-a axat în mare parte pe realităţile social-politice şi economice din capitală.
Dorin Chirtoacă a salutat prezenţa jurnaliştilor europeni la Chişinău, menţionând că astfel cetăţenii occidentali vor avea posibilitatea să afle mai multe lucruri despre oraşul nostru, dar şi despre Republica Moldova în general.
La rândul lor, jurnaliştii occidentali au avut posibilitatea să-i adreseze lui Dorin Chirtoacă întrebări referitoare la realităţile din Chişinău, dar şi despre problemele de ordin juridic şi politic cu care se confruntă primarul general. Reprezentanţii mass-media au subliniat că lumea occidentală este interesată de starea economiei şi despre realităţile politice din R. Moldova, afirmând că este foarte important să se vorbească în acest moment despre ţara noastră, care a devenit vecin al Uniunii Europene.
Vizita reprezentanţilor presei de afaceri din Europa de Vest a fost organizată de Baroul de Avocaţi „ Schönherr Rechtsanwälte GmbH ” (“Schönherr”) . După cum avea să menţioneze la întrevederea cu primarul de Chişinău Markus Piuk, reprezentant al firmei de avocaţi, scopul vizitei este de a arăta ziariştilor din Europa de Vest ţările din regiune şi obiceiurile acestora. Potrivit lui Markus Piuk, actualmente în presa europeană se vorbeşte foarte mult despre R. Moldova, în legătură cu conflictul din Georgia şi cel din Transnistria.
Asemenea vizite sunt organizate anual în diferite ţări din Europa de Sud-Est. Din grupurile de vizitatori fac parte jurnalişti de la diverse publicaţii din Austria, Anglia, Italia şi Belgia. Pe parcursul aflării lor la Chişinău, jurnaliştii din presa occidentală vor avea mai multe întrevederi cu reprezentanţii mediilor de afaceri şi politice din R. Moldova.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău