Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Viceprimarul Angela Cutasevici a vizitat Centrul de găzduire a persoanelor fără domiciliu stabil din str-la Haltei, 2

   3040

Viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, a efectuat o vizită de monitorizare la Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, din str-la Haltei, 2, unde se află în prezent 76 de persoane, care beneficiază de servicii de profil 24/24 de ore.

Viceprimarul s-a interesat de problemele cu care se confruntă instituția, a discutat cu angajații și cu beneficiarii, a verificat spațiile în care sunt găzduite persoanele fără adăpost, cele auxiliare și teritoriul Centrului. Angela Cutasevici a sugerat administrației să achiziționeze un televizor nou pentru sala de lectură, precum și mai multe cărți, astfel ca oamenii să-și poată organiza mai comod timpul liber.

La rândul său, Directorul interimar al Centrului de găzduire pentru persoanele fără domiciliu stabil, Veaceslav Macovei, a informat că instituția are o capacitate de 134 de locuri, iar  în prezent sunt oferite servicii de profil pentru 76 de beneficiari, care stau ziua și noaptea, inclusiv 11 persoane care nu se pot deplasa. Potrivit administrației instituției, pe parcursul anului curent, sunt preconizate lucrări de reabilitare a fațadei clădirii, precum și a spațiilor auxiliare, pentru care au fost alocați bani din buget.

Oamenii străzii sunt alimentați cu hrană caldă de 3 ori pe zi, beneficiază de consiliere psihologică și socială, precum și de servicii igienico-sanitare, de referire şi suport la angajare în câmpul muncii și de prim-ajutor medical.

Perioada de şedere a beneficiarului la Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, în perioada caldă a anului (aprilie-octombrie) este de la ora 20:00 până la ora 07:00, iar în perioada rece a anului (noiembrie-martie), aceasta se desfăşoară 24/24 ore.

Majoritatea beneficiarilor ajung singuri la centrul de adăpost, însă sunt cazuri când sunt aduși de reprezentanții poliției sau chiar de Serviciul de ambulanță, în special în perioada rece. Nou-veniții sunt plasați în carantină pentru 14 zile (antiCOVID), după care sunt repartizați în spațiile comune.

Cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea Centrului de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, sunt efectuate anual în limita mijloacelor financiare prevăzute în bugetul municipal Chişinău. Bugetul instituției pentru anul 2021 este de cca 6 milioane de lei.