Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Victimele deportărilor din 1949, comemorate la Chişinău

   2549

Reprezentanţii Primăriei Chişinău au depus în dimineaţa zilei flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, în memoria victimelor deportărilor comunisto-staliniste. Astăzi se împlinesc 60 de ani de la represiunile din anul 1949. Mai târziu, angajaţii administraţiei publice municipale au participat, alături de alte câteva sute de persoane, la un miting de comemorare în scuarul Gării Feroviare din Chişinău. Cei prezenţi au aprins lumânări şi au păstrat un moment de reculegere în memoria acelor persoane, iar un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire. 
După cum avea să remarce primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, este foarte dureros pentru noi toţi ca după 60 de ani de la groaznicele deportări în Siberia, să resimţim că trăim în R. Moldova sub presiunea aceluiaşi regim. „Este dureros că între timp cel puţin trei generaţii de oameni s-au schimbat şi, din păcate, aceeaşi călăi comit aceleaşi crime împotriva propriului popor”, a remarcat primarul de Chişinău. Dorin Chirtoacă a mai menţionat că în anul 1949 oamenii au fost scoşi din casă, fiind deposedaţi de avere, fiind despărţite familiile şi duşi în vagoane de vite, iar în Siberia lăsaţi pe drumuri, pradă animalelor sălbatice, dar până la urmă tăria gospodarului nostru a învins regimul comunist. „Evenimentele respective i-a făcut pe oameni mai tari, pentru a-şi urma soarta chiar şi în acele locuri neprielnice”, a declarat primarul general al municipiului Chişinău. 
La rândul său, viceprimarul capitalei Nistor Grozavu a spus că oamenii se adună aici pentru ai comemora pe cei care nu s-au mai întors din gulagurile staliniste, victimele celui de-al doilea val al deportărilor. „În 1949 au fost deportate peste 35 mii de persoane – bărbaţi, femei şi copii care n-au purtat nicio vină. Au fost despărţite mii de familii, au fost distruse destinele celor mai buni gospodari, intelectuali din satele şi oraşele basarabene”, a amintit Nistor Grozavu. Viceprimarul a mai informat că concursul pentru construcţia monumentului în amintirea victimelor deportate este la etapa a doua, după care va fi desemnat autorul proiectului. Nistor Grozavu a menţionat că autorii au înţeles drama oamenilor trimişi în Siberia. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău