Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Un grup de primari din Armenia au fost marți într-o vizită de studiu la Primăria Chișinău, pentru a discuta despre bunele practici realizate de municipalitate în beneficiul cetățenilor. Vizita edililor din Armenia se desfășoară în cadrul Programului City2City al Convenției Primarilor – Est.
Viceprimarii Ilie Ceban, Irina Gutnic și Angela Cutasevici au prezentat proiectele realizate de municipalitate în ultimii 4 ani, sub aspectul dezvoltării municipiului Chișinău în domeniul energiei durabile și climei.
Responsabilii municipali au informat oaspeții despre revizuirea priorităților de dezvoltare a orașului în perioada mandatului actualei administrații, în contextul provocărilor impuse de situația geo-politică, criza energetică, a refugiaților și cea pandemică. Astfel, a fost elaborată o foaie de parcurs pentru a stabili ceea ce trebuie de făcut și pentru a corecta greșelile care au fost admise anterior.
Viceprimarul Ilie Ceban s-a arătat bucuros că municipiul Chișinău poate să ofere suport pentru alte orașe. El a ținut să remarce că în prezent autoritățile municipale și-au revizuit prioritățile din punct de vedere energetic. Astfel, odată cu implementarea proiectelor de eficientizare energetică a clădirilor instituțiilor publice sunt desfășurate și instruiri în școli/tabere de vară, biblioteci, pentru a educa generațiile în spiritul respectiv.
Cât privește domeniul mobilității urbane, aici schimbările s-au axat pe achiziționarea unităților de transport public moderne: troleibuze și autobuze, deschiderea de rute noi, amenajarea benzilor dedicate, încurajarea transportului alternativ (ecologic), amenajarea noilor locuri de parcare etc.