Ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău din 25 noiembrie 2024
Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu, a vizitat astăzi Întreprinderile municipale pentru servicii locative (ÎMPSL) din sectoarele Râşcani şi Centru.
În cadrul vizitei, primarul interimar s-a documentat despre starea tehnico-materială a întreprinderilor, starea unităţilor de transport şi a tehnicii specializate, situaţia financiară a acestora, precum şi pregătirea ÎMPSL-urilor pentru campania de salubrizare de toamnă, dar şi de sezonul rece 2018 - 2019.
Ruslan Codreanu a constatat că întreprinderile se află într-o situaţie complicată, din cauza managementului defectuos. „Teritoriile unde îşi au sediul aceste întreprinderi sunt prost gestionate şi insalubre. Condiţiile în care activează angajaţii sunt pe departe cele mai bune. Fără o evaluare financiară detaliată, îţi dai seama că conducătorii ÎMPSL-urilor nu-şi fac bine treaba. Situaţia pe care au găsit-o aici vorbeşte o dată în plus că dacă ne dorim să avem un oraş mai curat şi mai amenajat, este necesară reformarea sistemului de salubrizare şi de reorganizare a întreprinderilor din domeniu ", a subliniat primarul general interimar al capitalei. În context, Ruslan Codreanu a menţionat că peste 2 săptămâni va reveni la aceste întreprinderi, iar dacă situaţia nu se va schimba, în privinţa persoanelor responsabile vor fi aplicate măsurile care se impun.
De menţionat că Întreprinderile municipale pentru servicii locative gestionează şi întreţin unităţile de transport HACO, dar şi alte unităţi de tehnică specializată. De către ÎMPSL-uri se curăţă trotuarele din oraş şi căile de acces din interiorul cartierelor locative. La solicitarea preturilor de sector sau a Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, întreprinderile execută lucrări de demolare a construcţiilor neautorizate, gheretelor, panourilor publicitare din capitală etc.