Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului iniţiază, începînd cu data de 28 septembrie 2022, consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea în redacție nouă a Regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului social „Centrul maternal de plasament pentru cuplu mamă-copil" de pe lângă Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului, a statului de personal și organigramei acestuia, a standardelor de calitate.
Scopul proiectului este crearea unui Serviciu social „Centrul maternal de plasament pentru cuplu mamă-copil " pentru cuplurile mamă-copii, ai căror copii au vârsta mai mare de 6 ani" în vederea prevenirii abandonului copilului prin oferirea unui mediu de suport cuplului mamă-copil aflat în dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale ale mamei, precum şi medierea relaţiilor cu familia extinsă, inclusiv pentru copiii refugiați, neînsoți, separați sau deplasaț internațional din cauza războiului din Ucraina.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este este de a preveni abandonul copilului prin oferirea unui mediu de suport cuplului mamă-copil aflat în dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale ale mamei, precum şi medierea relaţiilor cu familia extinsă în vederea (re)integrării în mediul familial. Avînd în vedere faptul că copiii reprezintă jumătate din toți refugiații din războiul din Ucraina, pentru a le asigura îngrijire într-un mediu sigur și protectiv pentru perioada aflării pe teritoriul Republicii Moldova a fost completată lista beneficiarilor Serviciului social Centrul maternal astfel încât să fie eligibile și cuplurile mamă-copil/copii refugiate sau deplasate internațional din cauza războiului din Ucraina.
Prevederile de bază ale proiectului sînt:
- Crearea Serviciului Social „Centrul maternal de plasament pentru cuplu mamă-copil", de pe lângă Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului, cu sediul: Chișinău, str. Grenoble, 163/5.
- Aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului Social „Centrul maternal de plasament pentru cuplu mamă-copil" de pe lângă Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului, conform anexei nr. 1;
- Aprobarea Statelor de personal ale Serviciului social „Centrul maternal de plasament pentru cuplu mamă-copil ", conform anexei nr.2.
- Standardele minime de calitate ale Serviciului Social „Centrul maternal de plasament pentru cuplu mamă-copil", conform anexei nr.3.
Beneficiarii proiectului de decizie sînt:
- cuplurile mamă-copil/copii aflate în una din următoarele situaţii de risc social: mame cu copii nou-născuţi cu intenţie de abandon (mame solitare, mame minore, victime a violenței în familie sau traficului de ființe umane, mame provenind din familii cu venituri mici, marginalizate; mame cu copii care nu au locuinţă, și situația în care se află prezintă un risc major pentru siguranța și sănătatea copilului;
- cuplurile mamă-copil/copii abuzate sau neglijate: mamă şi/sau copilul abuzaţi sub diferite forme în familie; copilul maltratat fizic/psihic prin neglijare, din neştiinţă şi/sau din cauza dificultăţilor materiale etc.;
- cuplurile mamă-copil/copii incluse într-un program de restabilire a legăturii familiale: situaţii în care copilul a trecut printr-o formă de protecţie (de tip familial sau rezidenţial) şi este necesară o etapă intermediară de asistenţă complexă şi suport pentru mamă în vederea reintegrării familiale definitive a copilului;
- cuplurile mamă-copil/copii cu statut de refugiat sau străin.
De serviciile Centrului maternal vor putea beneficia cuplurile mamă-copil, în care copilul depăşeşte vîrsta de 6 ani.
Impactul estimat al proiectului de decizie este că în cadrul serviciului social Centrul maternal vor putea fi plasați 20 beneficiare -7 cupluri mamă-copil/copii (7 adulți și 13 copii), inclusiv refugiate.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare: Legii cu privire la serviciile sociale nr. 123 din 18.06.2010, Legii asistenţei sociale nr. 547 din 25.12.2003 cu modificările ulterioare, precum și Hotărîrea Guvernului nr.1019 din 02.09.2008 cu privire la aprobarea standardelor minime de calitate privind serviciilor sociale prestate în cadrul Centrelor Maternale.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate pînă pe data de 12.10.2022 pe adresa dnei Anna BEZOBRAZOVA, pe adresa electronică: anna.bezobrazova@pmc.md, la numărul de telefon 022226100 sau pe adresa: mun. Chișinău, str. Alexandru Vlăhuță 3.
Proiectul deciziei „Cu privire la aprobarea în redacție nouă a Regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului social „Centrul maternal de plasament pentru cuplu mamă-copil " de pe lângă Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului, a statului de personal și organigramei acestuia, a standardelor de calitate şi nota informativă se anexează.