Pagina oficială a Municipiului Chișinău

APL Chișinău își conjugă eforturile privind siguranța și incluziunea cetățenilor din comunitate

   185

Viceprimarul Angela Cutasevici a convocat ședința Comisiei municipale pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, unde au fost abordate două subiecte importante privind siguranța și incluziunea cetățenilor din municipiul Chișinău.

Prezentarea Studiului UN Women privind spațiile publice sigure și accesibile pentru femei și fete

Studiul, realizat în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău, oferă o evaluare detaliată a spațiilor publice și recomandă:

  • Crearea unui mediu urban mai sigur și prietenos pentru femei și fete;
  • Identificarea și îmbunătățirea zonelor vulnerabile din municipiu;
  • Consolidarea măsurilor de prevenire a violenței în spațiile publice.

În urma prezentării, Comisia a decis inițierea elaborării unui program municipal cu acțiuni concrete, care să aibă un impact real asupra siguranței și accesibilității spațiilor publice.

Evaluarea activităților desfășurate în cadrul campaniilor naționale și internaționale, unde au fost analizate rezultatele campaniilor:

  • „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane” (14-18 octombrie 2024);
  • „16 Zile de Activism împotriva Violenței în Bază de Gen”.

Deciziile Comisiei:

  • Elaborarea și implementarea unui program municipal pentru siguranța spațiilor publice, bazat pe concluziile studiului;
  • Intensificarea campaniilor de prevenire și sensibilizare, cu implicarea comunităților și instituțiilor de învățământ;
  • Consolidarea colaborării intersectorială pentru combaterea traficului de persoane și protecția grupurilor vulnerabile.

Angela Cutasevici a ținut să menționeze că acțiunile întreprinse de autoritățile municipale, în cadrul serviciilor subordonate, au contribuit la creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor privind riscurile asociate traficului de persoane și violenței bazate pe gen, dar și la consolidarea eforturilor locale de prevenire a acestor fenomene.