ANUNŢ
privind organizarea consultărilor publice
Direcţia municipală pentru protecția drepturilor copilului, iniţiază începând cu data de 27.12.2018, consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea în redacție nouă a Regulamentului, organigramei și statelor de personal ale Centrului Municipal de Plasament și Reabilitare a Copiilor de Vârstă Fragedă".
Scopul proiectului este: reglementarea modului de organizare şi funcţionare a Centrului Municipal de Plasament și Reabilitare a Copiilor de Vârstă Fragedă care oferă asistență temporară copiilor aflați în situație de risc și familiilor lor, prestând servicii de plasament temporar, de urgență și de zi.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este: asigurarea durabilităţii serviciului creat şi racordarea acestuia la rigorile legislaţiei.
Prevederile de bază ale proiectului sunt: Legea nr. 140 din 14.06.2013 ,,Privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți".
Beneficiarii proiectului de decizie sunt: Copii cu vârsta cuprinsă între 0 - 12 ani și cupluri mama-copii aflați în dificultate din mun. Chișinău.
Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt: Dezvoltarea segmentului protecției copilului aflat în situație de risc.
Impactul estimat al proiectului de decizie: Sensibilizarea opiniei publice în aspectul susținerii și protecției copiilor aflați în situație de risc și a familiilor acestora.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare: Legea nr. 140 din 14.06.2013 ,,Privind protecția specială a copiilor alfați în situație de risc și a copiilor separați de părinți", Hotărârea Guvernului RM nr. 591 din 24.07.2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului social Centrul de plasament pentru copii separați de părinți și a standardelor minime de calitate".
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 10.01.2019, pe adresa dlui Alexandru Pruteanu: pruteanu.alexandru.ion @gmail.com, la numărul de telefon 022-214048 sau pe adresa str.Al. Vlahuță nr. 3, Direcția asistență juridică din cadrul DMPDC.
Proiectul deciziei ,,Cu privire la aprobarea în redacție nouă a Regulamentului, organigramei și statelor de personal ale Centrului Municipal de Plasament și Reabilitare a Copiilor de Vârstă Fragedă" şi nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială a Primăriei municipiului Chișinău www.chisinau.md.