Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
De la 1 ianuarie 2019, autoritățile administrației publice locale a municipiului Chișinău majorează până la 3000 de lei, cuantumul prevăzut pentru stabilirea dreptului la compensația pentru călătoria în transportul public urban și suburban din municipiu.
Aceste prevederi sunt incluse în noua redacție a Regulamentului privind modul stabilirii și acordării de compensații unor categorii de persoane pentru călătoria în transportul public urban și suburban din municipiul Chișinău, aprobată prin decizia CMC nr. 9/10 din 22 noiembrie 2018.
Potrivit Regulamentului aprobat, beneficiarii de compensații în transportul public municipal de pasageri sunt persoanele cu domiciliul legal în municipiul Chișinău, al cărei cuantum al pensiei/venit lunar, nu depășește suma de 3000 lei. În categoria beneficiarilor se încadrează persoanele în etate, beneficiare a pensiei pentru limita de vârstă; persoanele cu dizabilități medii, beneficiari de pensie; beneficiarii de pensii de urmaș, și beneficiarii de pensii în cazul pierderii întreținătorului (pentru ministerele de forță).
Compensația pentru călătoria în transportul public urban și suburban din municipiul Chișinău se stabilește în mărime de 70 lei, și se acordă în baza cererii depuse de către solicitant sau de către reprezentantul legal al acestuia, în cadrul direcțiilor asistență socială de sector de la locul de trai legal al solicitantului.
Compensația poate fi ridicată de către beneficiar/reprezentant legal (în baza procurii), la centrele de poștă ale Î.S. „Poșta Moldovei" sau poate fi transferată la contul de card bancar.
Totodată, e de menționat că beneficiarii de compensații pentru călătoria în transport au drept să aleagă între suma lunară de 70 lei sau abonamentul anual, eliberat de Î.M. „Regia Transport Electric".
De asemenea, pensionarii pentru limită de vârstă, persoanele cu dizabilități medii, beneficiari de pensie, beneficiarii de pensii de urmaș, și beneficiarii de pensii în cazul pierderii întreținătorului (pentru ministerele de forță), a căror pensii/venit lunar depășește suma de 3000 lei, pot călători în transportul public municipal, în baza de abonament social lunar, achiziționat de la Î.M. „Regia Transport Electric", la prezentarea legitimației de pensionar și a actului de identitate.
La calcularea venitului lunar al solicitantului se va lua în calcul suma mijloacelor obținute sub formă bănească din următoarele tipuri de prestații sociale: pensii, alocații, suport financiar de stat, venituri provenite din salarizare, din activitatea de antreprenoriat etc.
Mijloacele financiare pentru achitarea compensațiilor pentru călătoria în transportul public urban și suburban sunt alocate din bugetul municipal Chișinău.