Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada: 28 octombrie – 03 noiembrie 2024, Î.M. Regia „Exdrupo” și antreprenorii contractați de Direcția Generală Mobilitate Urbană au executat lucrări de reparație și întreținere a drumurilor în toate sectoarele orașului.
Astfel, drumarii din capitală au asfaltat 3600 m² de carosabil, iar pe 1 200 m² de suprafață a fost frezat asfaltul vechi, fiind pregătit terenul pentru așternerea asfaltului din această săptămână.
Cel mai mare volum de lucrări a fost executat pe bd. Dimitrie Cantemir, unde a fost frezată și asfaltată o porțiuni cu fundația afectată; pe str. Bucuriei, unde au fost instalate borduri, s-a aplicat pietriș și a fost așternut asfalt la trotuare, precum și pe șos. Muncești. De asemenea, au continuat intervențiile pentru remedierea situațiilor periculoase de pe drumurile publice, atât în oraș, cât și în suburbii.
În perioada de referință s-a intervenit și cu lucrări de reparație, curățare și întreținere a sistemului de canalizare pluvială. Astfel, peste 100 de receptoare și guri de scurgere au fost reparate, prin montarea de fântâni, înlocuirea grilajelor și a elementelor din beton și instalarea capacelor din fontă sau au fost curățate de deșeuri.
Pentru sporirea siguranței la trafic, a continuat aplicarea marcajelor rutiere, cu prioritate la trecerile de pietoni, dar și a altor tipuri de marcaje (săgeți, linii, semnalizări pentru autobuze) pe mai multe artere din oraș, pe o suprafață de peste 4 500 m², fiind utilizată vopsea acrilică / material bicomponent. Totodată, cca 100 de indicatoare rutiere au fost reparate, iar peste 80 de unități au fost nou-instalate.
În cadrul proiectelor gestionate de Direcția Generală Mobilitate Urbană s-au desfășurat lucrări de reabilitare a trotuarelor de pe străzile: Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu și bd. Decebal, reparații capitale la podul de pe str. Mihai Viteazul și amenajarea căilor de acces către instituțiile de învățământ din oraș, precum și a căilor de acces către suburbii. Tot săptămâna trecută a început reabilitarea zonei pietonale din fața clădirii Circului din Chișinău.