Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Pe 15 decembrie 2023, ora 10:00, în Sala Panoramică a Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău se va desfășura Simpozionul național anual științifico-practic „Muzeele locale pentru dezvoltare durabilă”, ediția I.
Într-o lume care se confruntă cu problemele socio-ecologice, muzeele locale au un rol esențial pentru construirea unei societăți durabile.
Subiecte relevante pentru sprijinul Obiectivelor durabile, propuse pentru abordare în cadrul simpozionului:
Protejarea și salvarea patrimoniului cultural și natural;
Suportul și asigurarea învățământului;
Asigurarea implicării active a comunității;
Sprijinirea turismului durabil;
Asigurarea cercetărilor patrimoniului cultural;
Asigurarea managementului intern și marketingului;
Management extern, colaborări și parteneriate.
În cadrul evenimentului vor fi organizate două sesiuni de comunicări, dar și o vizită la Muzeul National de Artă a Moldovei.
La final, corul mixt al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, dirijat de studenții anului III și IV, va susține Concertul coral „Vine Crăciunul pe seară”, conducător - Ilona STEPAN, Șef secție Dirijare, Departamentul Canto Academic și Dirijat al AMTAP.
Simpozionul este organizat de Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău sub egida Direcției Generale Cultură și Patrimoniul Cultural, în colaborare cu Centrul de Management al Patrimoniului Cultural din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a USM.