Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
Primăria Municipiului Chișinău informează că angajații blocurilor alimentare din instituțiile de învățământ general din capitală și din suburbii (bucătari și personal auxiliar) vor beneficia de un ajutor material unic din partea APL Chișinău, în mărime de 1000 de lei, pentru motivarea de a activa cu un salariu neatractiv, stabilit de legislație. Listele beneficiarilor au fost perfectate de Direcția generală educație, tineret și sport.
Totodată, 507 elevi cu cerințe educaționale speciale care frecventează cele 5 școli speciale auxiliare din mun. Chișinău, vor beneficia de ajutoare financiare, a câte 500 de lei, pentru susținerea părinților care cresc și educă copii cu dezabilități.
De asemenea, circa 4000 de cadre didactice care activează în instituțiile de învățământ general din municipiul Chișinău și au o vechime în activitatea didactică de peste 25 de ani, vor beneficia de un ajutor material a câte 1000 de lei, către Ziua profesională a lucrătorului din învățământ.
301 veterani şi invalizi de război, participanți la acțiunile pentru apărarea Independenței Republicii Moldova, în baza demersurilor organizațiilor obștești ale veteranilor, vor beneficia de un suport financiar în mărime de 1000 lei, către Ziua Independenței Republicii Moldova, pentru sacrificiul adus în asigurarea libertății şi securității țării.
În baza demersului Direcției generale cultură şi patrimoniu cultural, 500 oameni de cultură vor beneficia de un ajutor în mărime de 1000 lei, pentru susținerea activității de creație, cu ocazia Sărbătorii Naționale „Ziua Limbii Române”.
879 de persoane cu deficiențe de auz, membrii ai Asociației Surzilor din Republica Moldova, Filiala Teritorială Chișinău, urmează să beneficieze de ajutor material în mărime a câte 500 lei, iar 10 membri activi ai acestei organizații, vor beneficia de câte 2000 lei, către Ziua Internațională a Persoanelor cu Deficiențe de Auz, marcată în acest an pe 24 septembrie.
760 persoane cu deficiențe de vedere, membrii ai Asociației Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova”, Organizația Teritorială Chișinău, vor beneficia de ajutor material în mărime de câte 1000 lei, iar 10 membri activi ai acestei organizații, vor beneficia de câte 2000 lei, către Ziua Internațională a Bastonului Alb (15 octombrie) şi Ziua Internațională a Nevăzătorilor, marcată anual la 13 noiembrie.
50 persoane cu dezabilități, membri activi ai Asociaţiei Obşteşti Societatea Invalizilor din municipiul Chișinău, vor beneficia de câte 2000 lei, pentru îmbunătățirea calității vieții acestora şi încurajarea participării active la viața socială, publică şi culturală.
17 persoane/familii social vulnerabile din municipiul Chişinău vor beneficia de ajutoare financiare, în vederea depășirii unor situații de dificultate, generate de starea gravă de sănătate şi alți factori socio-economici, în sumă de 205 mii lei.
Acordarea ajutoarelor materiale din fondul municipal, în sumă totală de circa 7,1 milioane de lei, pentru 7533 de cetățeni a fost stabilită de Comisia municipală pentru stabilirea și acordarea ajutorului material familiilor defavorizate din municipiul Chișinău, pe 25 august 2023, în vederea ameliorării situației materiale, depășirii unor situații de dificultate şi/sau marcarea unor zile naționale şi internaționale.