Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Ajutor material pentru invalizii de gradul I către Ziua Mondială a Persoanelor cu Disabilităţi

   9780

4300 de invalizi de gradul I din municipiul Chişinău vor beneficia de ajutoare materiale a câte 350 lei, către data de 3 decembrie - Ziua  Mondială a Persoanelor cu Disabilităţi.

Este vorba de invalizii care n-au mai beneficiat în anul curent de ajutor material din partea autorităţilor, titulari de pensii de invaliditate şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate până la 1 decembrie 2012.

Ajutorul se va acorda în baza listelor perfectate şi prezentate de Direcţiile Asistenţă Socială sectoriale.

E de menţionat că invalizii de gradul I, care nu se vor regăsi în liste şi care n-au beneficiat în anul curent de ajutoare materiale din partea municipalităţii, urmează să se prezinte la Direcţiile asistenţă socială sectoriale, având asupra lor buletinul de identitate şi certificatul care confirmă gradul de invaliditate.

Beneficiarii îşi pot ridica banii de la filialele Băncii de Economii, începând cu data de 3 decembrie 2012.

 Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău