Investiții în școlile de artă din capitală
La doi ani de la începerea războiului din Ucraina, Primăria Municipiului Chișinău continuă să susțină familiile de refugiați din țara vecină.
În cadrul ședinței operative săptămânale a serviciilor municipale, Primarul General, Ion Ceban, a evidențiat importanța conjugării eforturilor în vederea susținerii celor care au fugit din calea războiului.
În context, edilul a ținut să mulțumească responsabililor municipali pentru efortul depus din prima zi de la invazia asupra Ucrainei, în scopul ajutorării cetățenilor ucraineni.
„Am condamnat din prima zi acest război, invazia asupra Ucrainei și tot de atunci, noi, municipalitatea ne-am implicat la maxim pentru a-i ajuta pe vecinii noștri. Primăria Chișinău a gestionat 45 de centre de plasament, care au fost gestionate împreună cu mai mulți parteneri externi și cu diverși agenți economici. Sperăm să fie pace cât mai curând în țara vecină, dar și în întreaga lume”, a mai spus Ion Ceban.
Edilul Capitalei a subliniat importanța continuării sprijinului acordat comunității ucrainene, precizând că acum cetățenii ucraineni stabiliți la Chișinău sunt ajutați să se încadreze în câmpul muncii, copiii de refugiați sunt înscriși în școli și grădinițe municipale, în centrele pe activități. De asemenea, tinerii sunt implicați în diferite programe desfășurate în capitală.
Acum un an, Primăria Chișinău a organizat în incinta instituției o expoziție tematică „Copiii pentru Pace”, cu fotografii despre drama refugiaților și mesajul copiilor pentru pace.
Elevii de la școlile din Chișinău au pregătit și în acest an mai multe lucrări, care vor fi expuse în incinta Municipalității, începând cu ziua de marți, 20 februarie 2024.