Conferința literară „Chișinăul Citește”, ediția a XXI-a, la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”
Primăria Municipiului Chișinău, în colaborare cu UN Women și cu sprijinul Guvernului Poloniei, desfășoară pe 22-23 octombrie 2024 atelierele de lucru dedicate validării aspectelor preliminare identificate în cadrul Studiului de evaluare privind spațiile publice sigure și accesibile pentru femei și fete în municipiu.
Chișinăul este primul oraș din Moldova care a aderat la inițiativa globală „Orașe Sigure și Spații Publice Sigure” în anul 2023.
Scopul atelierelor este implicarea actorilor-cheie în analiza constatărilor studiului și în proiectarea unui Program municipal pentru siguranța și accesibilitatea în spațiile publice.
Participanții lucrează în grupuri pentru a discuta provocările și soluțiile, iar rezultatele vor contribui la elaborarea unor măsuri concrete pentru îmbunătățirea siguranței și accesibilității publice a femeilor și fetelor în oraș.
Agenda zilei de 22 octombrie a inclus:
• Înregistrarea participanților și cuvântul de salut din partea viceprimarului Angela Cutasevici, Dominika Stojanoska (UN Women) și adjunctul șefului de misiune al Ambasadei Poloniei, Jacek Kasprzyk.
• Prezentarea Inițiativei globale „Orașe Sigure și Spații Publice Sigure pentru femei și fete” de Laura Capobianco, Consilieră de politici la UN Women.
• Dezbaterea asupra aspectelor preliminare din Studiul de evaluare, moderată de Arina Țurcan-Donțu și Victor Koroli și sesiuni de lucru în grupuri pentru a dezvolta soluții privind provocările identificate.
Atelierele vor continua mâine, 23 octombrie, cu prezentarea concluziilor și validarea soluțiilor și recomandărilor, în vederea creării unor spații sigure și accesibile pentru femei și fete în municipiul Chișinău.