Pagina oficială a Municipiului Chișinău

BERD e dispusă să finananţeze mai multe proiecte investiţionale în municipiul Chişinău

   2793

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a avut o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, la care au fost invitaţi preşedinţi de comisii din cadrul Consiliului municipal, viceprimari şi directori de întreprinderi municipale. Delegaţia a fost reprezentată de  Michael Daeky, director BERD pentru Moldova, Kaukaz şi Belarusi, Paul Covenden şi Karolis Dekeris banchiri principali ai Departamentului investiţii infrastructuri municipale, însoţiţi de Octavian Costaş, banchir principal al Departamentului investiţii infrastructuri municipale, oficiul Chişinău.


 


Potrivit primarului, direcţiile prioritare care necesită investiţii de urgenţă sunt: sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare, Staţia de epurare din Chişinău şi  transportul public urban.


 


Oaspeţii s-au arătat interesaţi de proiectele înaintate de către administraţia publică locală şi, în special, de cele propuse de S.A.”Apă-Canal Chişinău”, care prevăd investiţii de 170 mln. euro , dintre care 75 mln. euro pentru construcţia  Staţiei de epurare din Chişinău - proiecte incluse în Concepita de dezvoltare a serviciilor de apă şi de canalizare ale municipiului Chişinău, aprobată  anterior de către CMC.


 


Cu toate acestea, reprezentanţii BERD au ţinut să menţioneze, că  investiţiile respective pot fi  realizate cu succes numai atunci, când  Consiliul Municipal Chişinău va aproba  un tarif real şi încărcat investiţional, sau va trece la o altă formă de organizare, cum va fi Parteneriatul Public Privat (PPP). Ei si-au manifestat speranţa că în timpul apropiat CMC va aproba noile proiecte de decizii cu privire la ajustarea tarifelor la apă şi canalizare şi exploatarea contoarelor pasante, făcând posibilă demararea procesului de finanţare a acestor proiecte deosebit de importante şi vitale pentru chişinăuieni.


 


Actualmente, tariful mediu existent acoperă doar 77 la sută din mărimea recomandată de către ANRE, fapt care a lăsat fără acoperire financiară mai multe actvităţi importante. Cu atât mai mult, cu începere din 2008, S.A.”Apă-Canal Chişinău” este obligată, conform modificărilor efectuate în Codul Fiscal, să achite anual circa 80 mln.lei în buget în calitate de impozite, TVA şi taxa de apă, impozit care s-a majorat de 30 de ori, faţă de anii precedenţi. Atât aceste cheltuieli, cât şi cele restante necesită a fi reflectate în tariful mediu actual, întru prevenirea eventualelor dificultăţi în  activitatea întreprinderii.


 


Direcţia relaţii publice,


Prinăria mun. Chişinău