Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Cetățenii orașului și oaspeții capitalei sunt îndemnați să se protejeze de efectele caniculei. Recomandările șefului adjunct al DGAMS, Vladimir Bolocan

Cetățenii orașului și oaspeții capitalei sunt îndemnați să se protejeze de efectele caniculei. Recomandările șefului adjunct al DGAMS, Vladimir Bolocan

   952

Șeful adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, Vladimir Bolocan, a venit cu un mesaj către locuitorii și oaspeții capitalei, în contextul anunțării de către meteorologi a Codului Roșu de caniculă, pentru zonele de centru și sud ale republicii.

Responsabilul municipal s-a adresat în special persoanelor din grupele de risc: cei cu probleme cardiovasculare, femei însărcinate, copiii mici, persoanele în etate etc., să evite deplasările în oraș în intervalul orelor: 11:00-18:00, deoarece în această perioadă temperaturile sunt foarte înalte și prezintă pericol pentru sănătate.

„Mă adresez către persoanele cardiace sau cei care au rude care suferă de boli cardiovasculare, evitați la maxim deplasările în orele zilei. Țineți draperiile trase în apartamente pe timp de zi, pentru a evita pătrunderea căldurii și a nu supraîncălzi locuința. Iar pe timp de noapte, înainte de somn, aerisiți bine apartamentul pentru a reuși să răciți aerul din casă și pereții pe suprafața interioară. Și nu uitați să vă hidratați”.

Vladimir Bolocan a atenționat și asupra utilizării aparatelor de climatizare, recomandarea fiind ca diferența dintre temperatura de afară și cea din interior să fie nu mai mare de 6 º C (sau nu mai mică de 24 º C).   

„La rândul lor, automobiliștii care se deplasează prin oraș pe timp de caniculă sunt îndemnați să aibă cu ei în mașină o sticlă cu apă, iar părinții care merg la cumpărături, categoric nu trebuie să lase copiii în automobil, nici cu motorul pornit, nici cu motorul oprit, nici pentru 30 sec. și nici pentru un minut. Ori  de câte ori aveți nevoie să ieșiți din mașină, vă rog să luați copiii cu Dumneavoastră”, a subliniat șef adjunct al DGAMS.

APL Chișinău a amenajat corturi anticaniculă în zonele cu flux sporit de persoane și întreprinde în continuare măsuri pentru a reduce povara zilelor toride pentru cetățeni.