Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Comemorarea victimelor celui de-al doilea val de deportări, din 6 iulie 1949

   3572

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a participat astăzi la mitingul de comemorare a victimelor represiunilor sovietice, din 6 iulie 1949. Acţiunea s-a desfăşurat în Scuarul Gării Feroviare din Chişinău, locul de unde acum 63 de ani peste 11 mii de familii, sau peste 41 mii de persoane, au fost deportate în Siberia şi Kazahstan.

Manifestarea a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor represiunilor staliniste, după care un sobor de preoţi, în frunte cu părintele Ioan Ciuntu, au oficiat o slujbă de pomenire. Vorbitorii au condamnat teroarea la care au fost supuşi conaţionalii noştri, prin deportarea de familii întregi în Siberia şi Kazahstan şi ţinerea bărbaţilor în lagărele de concentrare.

În discursul său, primarul general Dorin Chirtoacă a menţionat că ziua de 6 iulie este una tragică pentru neamul nostru şi că acest adevăr trebuie spus. „Popoarele care se respectă îşi comemorează şi cinstesc înaintaşii şi eroii, iar popoarele ce nu se respectă - trăiesc în laşitate şi minciună. Pentru asta vom veni aici să cinstim memoria celor care au fost deportaţi", a subliniat Dorin Chirtoacă. Potrivit primarului de Chişinău, să nu tragi nişte învăţăminte în urma ororilor care s-au produs în 1941 şi 1949, înseamnă să nu ai minimă răspundere pentru viitorul acestui pământ şi pentru viitorul poporului nostru.

În aceeaşi ordine de idei, primarul Dorin Chirtoacă a subliniat că administraţia municipală va fi prezentă de fiecare dată la evenimentele organizate cu prilejul comemorării victimelor deportărilor şi de condamnare a regimului comunist totalitar. De asemenea, edilul capitalei şi-a exprimat speranţa că anul viitor, în locul pietrei comemorative din Scuarul Gării Feroviare va fi instalat deja Monumentul în memoria victimelor represiunilor sovietice.

Pe parcursul zilei de 6 iulie, Primăria Chişinău a arborat în bernă drapelul de stat de pe clădirea instituţiei.   

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău