Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Declaraţie de presă privind intenţia de a desfăşura o acţiune de protest cu sisterea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe data de 15 octombrie 2015

Declaraţie de presă privind intenţia de a desfăşura o acţiune de protest cu sisterea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe data de 15 octombrie 2015

   1762

La data de 12.10.2015, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a depus, în cancelaria Primăriei municipiului Chişinău o declaraţie prealabilă, prin care informează despre intenţia de a organiza, pe 15 octombrie 2015, în scuarul Parlamentului Republicii Moldova, o acţiune de protest. Totodată, organizatorii solicită redirecţionarea transportului public de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi sistarea circulaţiei pe artera principală a oraşului, pe data de 15 octombrie 2015, între orele 12.00 - 18.00.  

În context, Primăria municipiului Chişinău face următoarele precizări: 

1.     Acţiunea de protest planificată pentru data de 15 octombrie 2015, în forma anunţată de organizatori, cu sistarea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, încalcă Legea privind întrunirile. Or, în cazul oricăror acţiuni publice, inclusiv întruniri, organizatorul întreprinde toate măsurile necesare pentru a nu crea inconvenienţe disproporţionate participanţilor sau trecătorilor;

2.     Prin această acţiune, organizatorii vor periclita circulaţia transportului public, iar locuitorilor Chişinăului le va fi încălcat dreptul de a se deplasa pe străzile oraşului.

3.     Primăria municipiului Chişinău va depune o cerere de chemare în judecată, pentru a interzice desfăşurarea acţiunii de protest cu sistarea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt. 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău