Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă, în centru capitalei, s-a desfășurat competiția de alergare pentru copii „Kids Marathon 2024”, ediția a X-a, destinată minorilor cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani, organizată de A.O. Clubul Sportiv „SPORTER”, cu susținerea municipalității.
La competiție au participat cca 1000 de copii, care au aleargat pe distanțe de 400 și 1000 de metri.
Prezent la ceremonia de deschidere a evenimentului, Primarul General, Ion Ceban, a salutat prezența activă a copiilor dornici de competiție, alături de părinții lor și le-a urat succese.
„Acest eveniment a devenit și o carte de vizită a municipiului Chișinău, iar noi, administrația orașului, ne bucurăm de fiecare dată atunci când putem aduna lume bună împreună, pentru o cauză nobilă. Primăria Chișinău este partenerul acestui eveniment de câțiva ani. Este o onoare pentru noi și vrem ca numărul de participanți să crească în continuare, iar cei care au o pregătire mai bună să câștige”, a declarat Primarul General.
Menționăm că evenimentele sportive din centrul capitalei vor continua și mâine, 29 septembrie 2024, începând cu ora 08:00, când se va desfășura „Chișinău Marathon 2024”, pe distanțe de 5 km, 10 km, 21 km și 42 km, cursa gratuită „FUN RUN” etc., organizate de A.O. Clubul Sportiv „SPORTER”.
Competițiile promovează activitatea fizică și implicarea comunitară într-un cadru sportiv și recreativ.