Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Desfășurarea consultărilor publice asupra proiectului Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor în municipiul Chișinău

(Video) Desfășurarea consultărilor publice asupra proiectului Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor în municipiul Chișinău

   490

Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Mobilitate Urbană au desfășurat miercuri consultări publice asupra proiectului Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor în municipiul Chișinău.

Documentul a fost elaborat cu participarea experților naționali și internaționali, după experiența altor state. La consultări au participat responsabili din cadrul DGMU, consilieri municipali, experți în domeniu, reprezentanți ai patronatelor, agenți economici și cetățeni. 

Scopul proiectului este asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, asigurarea parcării autovehiculelor în condiții de siguranță, descongestionarea drumurilor publice din zona centrală și a drumurilor publice cu trafic intens, facilitarea accesului la obiectivele de interes public, protejarea pietonilor prin asigurarea unor condiții prielnice de circulație pe trotuare, amenajarea parcajelor și parcărilor publice conform normelor tehnice și avansarea aspectului arhitectonic al acestora. Asigurarea utilizatorilor potențiali cu soluții moderne în vederea accesibilității parcajelor și parcărilor publice.

Șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană Vitalie Mihalache, a menționat că problema parcărilor este una stringentă în orașul Chișinău, astfel că vreme de mai mulți ani sunt realizate studii și analize pe acest subiect. De asemenea, colaboratorii DGMU au efectuat vizite de documentare în diferite orașe din UE pentru a prelua cele mai bune soluții și experiențe care au fost implementate până în prezent în orașele europene.

„Ca prioritate și scop de bază a acestui Regulament avem în primul rând soluționarea unor probleme-cheie cu care se confruntă capitala în prezent, care sunt: problema ambuteiajelor și a parcărilor neregulamentare și supraaglomerarea traficului, în special în centrul istoric”.

Potrivit lui Vitalie Mihalache, proiectul de regulament privind parcările la faza actuală propune reglementarea și oferirea unor soluții pe domeniul de parcări amenajate cu soluții de control acces și situația parcajelor care se permit a fi amenajate în zona aliniamentului stradal.

Proiectul de Regulament oferă posibilitatea, prioritar, de a putea aplica achitarea taxei de parcare pe oră, cu introducerea ulterioară a abonamentelor, în dependență de necesitățile și posibilitățile automobiliștilor, inclusiv în limita utilizării spațiului zonelor propuse spre a fi reglementate cu diferite tarife pentru staționarea mașinilor pe locurile de parcare amenajate.

Șeful DGMU a mai ținut să precizeze că Regulamentul privind organizarea și funcționarea parcărilor nu propune reglementarea parcărilor de reședință (aceasta fiind o etapă ulterioară a procesului).

După această etapă, proiectul de regulament va fi definitivat și înaintat spre aprobare Consiliului Municipal Chișinău.