Lucrări de reparație și întreținere a infrastructurii rutiere, executate pe parcursul săptămânii: 18-24 noiembrie 2024
Primăria Municipiului Chișinău informează că pe 26 aprilie 2024, ora 14:00, în incinta Sălii de ședințe a CMC, vor fi organizate dezbateri publice asupra proiectului Programului municipal de dezvoltare a sectorului ÎMM în municipiul Chișinău, pentru anii 2024-2030.
La eveniment sunt invitate să participe persoanele interesate de dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii în municipiul Chișinău.
Scopul proiectului este: aprobarea setului de documente necesare în vederea susținerii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM) din municipiul Chișinău, inclusiv a (i) Programului municipal de dezvoltare a sectorului ÎMM în municipiul Chișinău pentru anii 2024-2030 (PMDSÎMM-2030) ca parte componentă a Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă etapa II: justificarea tehnică și conceptul planului regional de amenajare a teritoriului, precum și a (ii) Planului complex de acțiuni al PMC/CMC pentru anii 2024-2030 în vederea implementării PMDSÎMM-2030.
Pe 11 aprilie 2024, Direcția general economie, comerț și turism a Consiliului Municipal Chișinău a propus spre consultare publică proiectul de decizie „Cu privire la aprobarea Programului municipal de dezvoltare a sectorului ÎMM în municipiul Chișinău pentru anii 2024-2030 (PMDSÎMM-2030)”.
Documentul poate fi consultat până la data de 3 mai 2024, ora 17:00, pe pagina web oficială a Primăriei Chișinău „chisinau.md”, la modulul Procersul decizional/ consultări publice, precum și pe platforma guvernamentală „particip.gov.md”.