Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Dorin Chirtoacă: Modificările propuse la Legea privind finanţele publice sunt împotriva municipiului Chişinău (audio)

   2849

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a susţinut astăzi o conferinţă de presă, în care şi-a expus poziţia sa vis-a-vis de modificările votate, în prima lectură, acum o săptămână, de Parlamentul Republicii Moldova la Legea cu privire la finanţele publice locale. Potrivit primarului de Chişinău, respectivele modificări ale legislaţiei  ar duce la prejudicierea bugetului municipiului Chişinău cu circa 1,7 miliarde lei sau ar reprezenta micşorarea bugetului cu 60-70 la sută. „Această lege, în cazul în care va fi aprobată în lectură finală, înseamnă o lovitură aplicată din nou Chişinăului, aşa cum s-a întâmplat în 2007-2008, pe vremea guvernării comuniste", a subliniat Dorin Chirtoacă.

În opinia primarului capitalei, ca şi efect al acestei modificări de lege este modificarea modalităţii de organizare a sistemului educaţional din Republica Moldova, prin centralizarea acestuia, deşi tendinţa europeană este de descentralizare. „Efectul celei din urmă reforme pentru Chişinău şi anume salarizarea angajaţilor din domeniul învăţământului, înseamnă luarea a 1,7 miliarde lei din Bugetul municipiului Chişinău, ca mai apoi, sub formă de transferuri pentru educaţie, să fie întorşi doar circa 1 miliard lei. Astfel, diferenţa dispare, fiind luată în bugetul de stat", a conchis primarul.

În acelaşi timp, Dorin Chirtoacă a subliniat că odată votat acest proiect, ar însemna lipsirea de investiţii capitale a municipiului Chişinău, pentru că acestea constituie în prezent circa 400 milioane lei (reparaţie de drumuri, de şcoli şi grădiniţe, de spitale, asamblare de troleibuze, susţinerea suburbiilor etc.), iar unele şcoli să nu fie în stare să-şi acopere cheltuielile curente. „Este o acţiune iresponsabilă, arogantă şi discriminatorie a actualei guvernări faţă de capitala Republicii Moldova. Este o ilegalitate. Şi cred că oamenii sunt la curent de la bun început despre aceste abuzuri", a mai spus Dorin Chirtoacă. 

„În condiţiile când instituţiile de învăţământ din Chişinău sunt proprietate a municipalităţii, administraţia capitalei, conform legii trebuie să le întreţină. Din acest punct de vedere este absurd ceea ce propune Guvernarea. Ei schimbă formula de finanţare a sistemului de învăţământ. Ar trebui doar să vireze în cont banii pentru salarizare, iar Primăria să asigure întreţinerea, incusiv a claselor cu profil estetic", crede Dorin Chirtoacă.

În cazul în care va fi aprobată în lectură finală, această lege va fi contestată la Curtea Constituţională, pentru că respectivul document încalcă principiul autonomiei locale şi principiul proprietăţii.

Conferinţa de presă susţinută de primarul general, Dorin Chirtoacă, referitor la modificările operate de Legislativ, la Legea privind finanţele publice locale (AUDIO)

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău