Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a avut astăzi o întrevedere cu tinerii care au fost maltrataţi şi supuşi tratamentului degradant şi inuman de către poliţie în timpul şi după protestele din 7 aprilie 2009.
La începutul întâlnirii, oaspeţii au vizionat imaginile video, fixate de camerele de supraveghere de pe clădirea Guvernului R. Moldova în seara de 7 spre 8 aprilie în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Tot astăzi, preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, a prezentat pentru prima dată aceste imagini opiniei. Câţiva tineri s-au recunoscut în filmările prezentate şi au venit cu detalii suplimentare la ceea ce se vede în film. Ei au relatat despre modul în care a intervenit poliţia şi masacrul pe care l-au săvârşit organele de forţă în timpul evenimentelor din Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar şi mai departe, în Comisariatele de Poliţie.
În continuare, discuţia s-a axat pe problemele cu care se confruntă tinerii, la aproape un an de la producerea acelor evenimente. Dorin Chirtoacă i-a îndemnat pe oaspeţi să vorbească deschis şi să spună lucrurilor pe nume, pentru că altfel există riscul de a nu schimba nimic în societate. Primarul general le-a spus tinerilor să se adreseze în continuare municipalităţii după ajutor, în privinţa acordării de asistenţă medicală şi juridică.
Victimele protestelor din 7 aprilie au menţionat, la rândul lor, că dosarele intentate în privinţa poliţiştilor torţionari nu au fost încă finisate, iar unii suferă de diferite boli, provocate de bătăile la care au fost supuşi.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău